• broken image

    RAPORT AnUAL 2017

    Bucuroși să deranjăm

  • 2,5 ani de când am lansat prima petitie

    Au trecut deja doi ani și jumătate de când am lansat prima petiție Declic. De atunci, am devenit o comunitate energică, mereu în creștere, reunind astăzi peste 300 de mii de cetățeni ce luptă pentru dreptate.

     

    În 2017, membrii Declic s-au mobilizat în repetate rânduri, împotrivindu-se celor mai distructive forțe din România: politicieni corupți, mari corporații cu interese obscure, presă ce răspândește minciuni. Dar și în acest an am dovedit că oamenii obișnuiți pot contribui la sancționarea nedreptății și la construirea unui viitor mai bun.

    la final de an

    Acum, la final de an, vedem cum o mână de politicieni încearcă din nou să submineze independența justiției. Îi vedem pe unii dintre ei cum sfidează bunul simț și cum propun măsuri de-a dreptul dictatoriale. Sunt greu de găsit cuvintele ce ar putea să aducă speranță acelora dintre noi care au obosit înfruntându-i. Dar pentru a câștiga, fiecare are datoria de a-i încuraja pe cei din jur așa cum știe mai bine.

    declic în 2017

    Am început anul 2017 îngrijorați de rezultatul alegerilor parlamentare și de numărul mare de politicieni mânjiți ce au intrat totuși în Parlament. Următoarele săptămâni ne-au văzut în stradă, încercând să oprim primul asalt asupra legilor justiției. #Rezist, numele kit-ului de nesupunere civică lansat de Declic și desenat de colega noastră Luminița, a devenit simbolul tuturor celor din stradă.

     

    În următoarele luni am continuat campaniile împotriva tăierilor ilegale de pădure sau împotriva proiectelor de minerit ce ar distruge o bună parte din munții Apuseni. Și am continuat să-i sprijinim pe inițiatorii petițiilor din CampaniaMea, împărtășindu-le atât victoriile cât și dezamăgirile.

     

    Unele din acțiunile noastre au fost un real succes și au ajuns în paginile presei naționale și internaționale. Altele au încă un viitor incert. Dar fiecare din cauzele în care noi ne implicăm are șansa de a fi acel "declic" care să ne orienteze, ca societate, pe calea cea mai bună.

    multumiri

    Democrația înseamnă lucrul în echipă și comunitate, chiar dacă în cazul Declic, comunitate înseamnă mai bine de un sfert de milion de cetățeni. Sunt recunoscător colegilor din echipa Declic pentru tot ceea ce fac, fără implicarea și priceperea lor niciuna din campanii nu ar fi posibilă. Fără ajutorul lui Dan și al lui Jani, serverele noastre ar pica la la primul atac al "binevoitorilor" sau pur și simplu nu am putea comunica instant cu membrii Declic. Echipa de campaigneri formată din Luminița, Raluca, Roxana și Antoniu pregătesc cele mai inovative tactici și documentează până la cel mai mic detaliu cauzele în care ne implicăm. Sorana ne ajută să fim transparenți cu donațiile membrilor și cu toate actele la zi. Iar în momente cheie, implicarea a zeci de voluntari ne face să ne gândim la planuri tot mai îndrăznețe mai ales că din ianuarie ni se va alătura o nouă colegă ce va coordona acțiunile offline.

     

    Și nu în ultimul rând, suntem cu toții deosebit de recunoscători tuturor membrilor Declic, este o mare cinste pentru noi să vă știm alături în toate cauzele bune pentru care luptăm.

     

    Tudor Brădățan
    Director executiv Declic

  • Comunitatea Declic În 2017

    ZIUA ÎN CARE RENUNȚĂM E ZIUA ÎN CARE MURIM

    Comunitatea Declic este creată din sute de mii de oameni obișnuiți, care trăiesc în România sau în diaspora. În prezent, +300 000 de membri activi militează pentru o societate mai dreaptă. Ne dorim să fim o comunitate care pune curajul și compasiunea în centrul acțiunilor noastre pentru o Românie echitabilă și înfloritoare.
     
    Valorile noastre, plus dorința de a acționa, definesc comunitatea noastră "Declic" și nu vârsta, venitul, politica de partid sau apartenența etnică. Împreună organizăm campanii pentru o justiție independentă, pentru a opri defrișările nesăbuite sau deschiderea de noi exploatări miniere cu cianuri, pentru educație sexuală în școli sau adoptarea de urgență a planului strategic HIV pe următorii ani. Toate cauzele noastre împărtășesc angajamentul asumat pentru binele comun.

  • Împreuna, în 2017, am fost activi pentru:

    broken image

    O democrație participativă

    Colega noastră Luminița a creat vizualul #REZIST și în doar câteva zile, acesta a ajuns simbolul “revoluției luminii”.

    broken image

    O lume fără abuzuri

    Mădălina ne-a făcut atenți la abuzurile din școlile speciale unde 31.000 de copii cu dizabilități sunt izolați.

    broken image

    O natură sănătoasă

    Împreună cu Călin am contribuit la salvarea a 33 de kilometri ai râului Jiu de la distrugere prin construirea unei noi hidrocentrale.

    broken image

    O justiție independentă

    În ultimele luni, membrii comunității Declic au lucrat neîncetat pentru a convinge parlamentul să nu adopte Legile Justiției: de la palmele Toți pentru Justiție, la fluieratul hoției și audiențele la senatori.

  • Societatea civila în actiune

    Am contribuit în număr mare la găsirea de soluții la unele dintre cele mai dificile probleme:

    • Semnăm petiții, contactăm direct parlamentari și distribuim informația pe rețelele de socializare;
    • Devenim purtători de cuvânt în mass-media pentru campaniile pe care le cunoaștem și de care ne pasă;
    • Participăm la proteste și acțiuni în offline;
    • Susținem prin donații campaniile comunității.

    12

    petiții inițiate de echipa Declic

    600

    de petiții inițiate de membri pe campaniamea.declic.ro

    422.215

    semnături

    5.025

    donatori

    146.857

    Petiția cu cele mai multe semnături - Victor Ciorbea ești concediat

  • Ce am reusit împreuna în 2017

    broken image

    #Rezist

    Am creat hashtagul #REZIST + kitul de nesupunere civică pe 1 februarie 2017, chiar în zorii celor mai mari proteste de stradă din '89 încoace. În doar câteva zile, logoul desenat de mână pe o pânză a devenit imaginea “revoluției luminii”. A fost folosit de mii de oameni, în zeci de moduri: la poza de profil, pe bannere, insigne, stickere, mărțișoare, a fost proiectat pe clădiri sau inscripționat pe panouri publicitare.

    Am ieșit în stradă timp de două săptămâni, zi de zi. Am cerut din primul moment abrogarea OUG 13. Am obținut-o, cu mult efort, la pachet cu demisia ministrului justiției.

    broken image

    Retragerea certificării FSC acordate Schweighofer

    În februarie 2017, comunitatea Declic câștiga prima campanie internațională. Ni s-au alăturat în demersul nostru 2 organizații-soră: Campact din Germania și #aufstehn din Austria.

    Împreună, peste 250.000 de cetățeni din cele 3 țări au solicitat organizației internaționale FSC (Forest Stewardship Council) să nu mai certifice ca sustenabil lemnul de posibilă proveniență ilegală din România.

    La doar câteva zile după înmânarea semnăturilor, board-ul de directori al FSC a hotărât să suspende toate certificările de sustenabilitate acordate companiei Schweighofer, cel mai mare procesator de lemn din România.

    Prima investigație a comunității: Minciuna de pe rafturi

    La începutul lui 2017, Hornbach anunța că va fi primul lanț de magazine de bricolaj din România care va renunța la produsele de lemn de la Schweighofer. Dovezile covârșitoare arătau cum, compania austriacă primea și procesa lemn din surse ilegale.

    Câteva luni mai târziu am mers incognito în toate cele 6 magazine din țară să vedem de unde și cum se aprovizionează Hornbach. Surpriza a fost că în continuare, aceștia primeau săptămânal lemn de la Schweighofer.

    Toate acestea le-am pus în ceea ce a devenit prima investigație marca Declic. Deși la început Hornbach a negat acuzațiile, ulterior a declarat că va renunța la lemnul de la Schweighofer integral până în 2018.

    broken image

    Deputați, votați legea tuberculozei!

    Deși încă în derulare, cea mai mare victorie a acestei campanii este că a reușit să facă vizibil un fenomen care stigmatizează și schimbă viețile pacienților în cel mai crunt mod posibil.

    Jurnalista Paula Rusu, fost pacient cu tuberculoză, face un apel către deputați cu privire la legea tuberculozei. Această lege așteaptă de peste un an să intre pe lista de priorități a legislativului, iar fiecare zi de amânare ne costă. Pierdem 3 vieți pe zi, viețile pacienților cu tuberculoză care nu primesc la timp tratamentul necesar. O lege de care avem nevoie ca de aer, la propriu, cum spune chiar inițiatoarea petiției.

    În august au fost depuse la Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților cele peste 5000 de semnături strânse în această campanie. Dacă Ministerul Sănătății va da aviz favorabil pentru această lege, începând cu 2018 statul va trebui să ofere banii și serviciile necesare pacienților cu TBC.

  • 2017 în imagini

    broken image

    I-am cerut demisia lui Victor Ciorbea

    +140.000 dintre noi i-am cerut în iarnă demisia Lui Victor Ciorbea și ne-am dus la sediul Avocatului Poporului pentru a depune semnăturile

    broken image

    Am spus NU proiectului de amnistie sau grațiere

    +40.000 dintre noi i-am cerut premierului Grindeanu să nu inițieze nici o ordonanță care să propună amnistia sau grațierea

    broken image

    Am realizat #rezist și a ajuns pe mii de pancarte, panouri și imagini

    Sute de mii de români au promovat hashtagul desenat de colega noastră Luminița și +32 000 l-au pus ca ramă la la poza de profil pe facebook. Alte mii l-au purtat ca banderole.

    broken image

    Am convins FSC să retragă certificarea dată Schweighofer

    +42 000 dintre noi au semnat și au scris boardului FSC și i-am determinat să nu mai certifice lemnul tăiat ilegal din pădurile României.

    broken image

    Am fost să vedem pădurile de la Certej

    +20 000 dintre noi am luat atitudine pentru a preveni tăierile de la Certej și construirea unei mine cu cianuri.

    broken image

    Am participat la dezbaterea privind abuzul în serviciu

    Am depus +32.000 de semnături pe masa ministrului justiției Tudorel Toader cerându-i, ironic, un prag de 1 leu pentru abuzul în serviciu

    broken image

    Am susținut protestul anti-rasism din Cluj

    Artiștii clujeni au realizat un protest artistic pentru revocarea extremistului Țene de la șefia Culturii clujene.

    broken image

    Am militat pentru un sector forestier transparent și pentru Inspectorul Pădurii

    Am depus +36.000 de semnături la Ministerul apelor și pădurilor

    broken image

    Am manifestat în fața Guvernului pentru Roșia Montană

    Am protestat față de intenția premierului Tudose de a retrage dosarul Roșia Montană de la UNESCO

    broken image

    Am făcut 6.000 de pancarte #Toți pentru justiție

    Peste o mie dintre noi au donat pentru realizarea pancartelor-mânuțe care au ajuns la protestele din țară.

    broken image

    Am luat parte la organizarea flashmobului ”România condamnată la tăcere”

    400 dintre noi au stat în ploaie și frig pentru o justiție idependentă

  • Acestea sunt câteva din campaniile la care am muncit din greu în 2017

  • campaniamea.declic.ro

    PRINCIPALELE CAMPANII INIȚIATE DE MEMBRII DECLIC

    broken image

    ADMINISTRAȚIE

    D-le Boc, Clujul se îneacă în gunoi! Vrem acum colectare selectivă reală!

     

    Situația deșeurilor de la Pata Rât, groapa de gunoi a Clujului, s-a transformat din critică în disperată. Când nu ard, deșeurile de la Pata Rât o iau la vale. Peste 4000 de clujeni au semnat deja petiția inițiată de Körösfőy Sandor prin care îi cer primarului Emil Boc începerea imediată a colectării selective a deșeurilor, direct de la cetățeni. Astfel clujenii pot ajuta în mod direct la reducerea cantității de gunoi care ajunge pe rampă.

     

    Salvați Castelul Brukenthal de la ruină și prăbușire!

    broken image

    CULTURĂ

    STOP POP! Finanțați SDS!

     

    Membrii Declic cer revocarea din funcție a ministrului educației, Liviu Pop, motivând: ”nu mai vrem cheltuirea banului public după bunul plac, în defavoarea contribuabililor / copiilor noștri și în folosul unor interese obscure”

     

    Opriți instalarea extremistului Țene la șefia Culturii clujene!

     

    Vrem un teatru de vara pentru Sectorul 4: exista deja, doar trebuie renovat!

    broken image

    DREPTURILE OMULUI

    Opriți abuzurile din școlile speciale

     

    Copii torturați, bătuți, legați, sedați. Tocmai de cei care ar trebui să se îngrijească de recuperarea lor. Aproape 7000 de membri Declic solicită Ministerului Educației demararea unor anchete și elaborarea unor planuri de prevenire a abuzurilor.

     

    STOP abuzurilor asupra pacienților de la Gura Văii

     

    Dreptate pentru supraviețuitorii romi deportați!

     

    Petiţia pentru DEFINIREA VANILIEI

    broken image

    MEDIU

    Opriți distrugerea Defileului Jiului!

     

    Călin Dejeu, bilog și activist de mediu monitorizează de ani de zile starea râurilor României. Campania lui a adunat peste 30.000 și a câștigat. Curtea de Apel București a anulat autorizațiile de construire pentru hidrocentralele de pe Jiu. Acum, defileul trebuie adus la starea inițială.

     

    Nu vrem incinerator de deșeuri municipale!

     

    Fără cariere, sonde și mine de cărbuni în parcurile naționale!

     

    broken image

    PROTECȚIA ANIMALELOR

    Punem capăt exploatării animalelor sălbatice în circuri


    După un incident șocant de la Circul Globus, comunitatea Declic s-a mobilizat și a trimis către clasa politică din România cu un mesaj clar: locul animalelor sălbatice nu este în circuri. Peste 60.000 de cetățeni s-au alăturat apelului lansat de Csibi Magor și au reușit să relanseze în Parlament o lege mai veche pentru protecția animalelor. Legea a fost votată în plen, iar leii, tigrii, elefanții sau urșii nu vor mai trebui să sufere în circuri.

     

    Mutați urșii, nu-i omorâți!

     

    NU vânătorii pentru trofeu. Cerem o protecție reală pentru animelele sălbatice protejate

    broken image

    SĂNĂTATE

    Cerem adoptarea DE URGENȚĂ a Planului Național Strategic HIV/SIDA (2018-2020)

     

    Alina Dumitriu a lansat o petiție prin care solicită Guvernului adoptarea de urgență a Planului Național Strategic pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA. Deoarece Guvernul nu alocă buget adecvat pentru implementarea acestei strategii, acțiunile de prevenție în rândul grupurilor vulnerabile sunt asumate de organizațiile neguvernamentale aproape exclusiv din fonduri internaționale.

     

    Vrem ca toți tinerii sa aibă acces la educație pentru sănătate sexuală în școli!

     

    Investigații IRM gratuite pentru fiecare cetățean român

     

    broken image

    SOCIAL

    Nu aruncați la gunoi legea risipei alimentare!

     

    Risipa alimentară nu mai este o prioritate pentru guvern, acum că nu mai suntem în campanie electorală. Normele de aplicare au fost amânate, iar societatea civilă a fost exclusă din grupul de lucru care pregătea aceste norme. Petiția inițiată de Raluca Ouriaghli cere guvernului să nu îngroape această lege, mult așteptată și necesară.

     

    Ocolirea parcului Herăstrău în siguranță pentru pietoni, persoane cu dizabilități și bicicliști

     

    Schimbăm centrele de plasament cu locuințe de tip familial

     

  • Din culisele Declic:

    Echipa noastră s-a lărgit cu doi noi colegi anul acesta. Antoniu s-a alăturat echipei de campaigneri Declic și crează conținut pentru social media. Din ianuarie, o nouă colegă va ocupa postul de organizator de evenimente al comunității Declic. Munca ei va fi remunerată în totalitate din contribuțiile membrilor. Vă mulțumim pentru tot sprijinul acordat și pentru că ne aduceți mai aproape de acest vis al nostru de a fi finanțați 100% din donațiile membrilor Declic.

    membri open

    Toată echipa Declic a fost la Berlin la întâlnirea anuală cu organizații surori din toată lumea reunite în rețeaua internațională OPEN. Am aflat lucruri noi despre campaniile pe care colegii noștri le desfășoară: cum au reușit americanii de la MoveOn să oprească asaltul lui Trump asupra Legii Asistenței Medicale, cum s-au organizat polonezii de la Akcja Demokracja în lupta lor împotriva asaltului asupra justiției poloneze (inspirându-se și din acțiunile noastre din iarnă), cu ce se confruntă cei mai noi colegi din Ungaria. Am avut ocazia să învățăm tactici și strategii noi pe care suntem nerăbdători să le punem în practică. Nu în ultimul rând, Declic a primit un premiu pentru cea mai bună campanie de reacție rapidă (#Rezist).

    Vrei sa stii mai multe din culisele Declic?

  • bugetul declic

    5000 de donatori

    Bugetul Declic e alimentat în principal de membri Declic. Nu luăm fonduri de la companii poluatoare și nici fonduri publice de la statul român. Ne bazăm pe donații de la sute de mii de cetățeni din țară și din diaspora pentru a ne finanța activitatea. Orice contribuție, oricât de mică, ne ajută să câștigăm campaniile Declic.

    404 donatori recurenți

    În 2017 am făcut un pas mare în ceea ce privește scopul nostru pe termen mediu - acela de a ne finanța integral din donațiile membrilor noștri.

    11.000 de donații

    Avem peste 5.000 de donatori care au făcut peste 11.000 de donații. În luna decembrie aveam 404 donatori recurenți, iar suma donațiilor recurente a ajuns la 9.369 lei.

    7.334 lei donații recurente

    Suma totală strânsă din donații în 2017 este de 584.829 lei față de 41.295 de lei în 2016.

    584.829 lei

    Suma totală strânsă din donații în 2017.

  • Ne ajuti sa facem din 2018 un an chiar mai bun?

    Peste 50% din finanțarea Declic vine de la mii de membri din România și diaspora

    Ne bazăm pe donațiile și sponsorizările membrilor. Echipa noastră lucrează din greu pentru a ne asigura că și cele mai mici contribuții produc o schimbare semnificativă. Nici o sumă nu este prea mică și toate donațiile contribuie la construirea unei Românii mai juste și mai înfloritoare.